Tălişoara
Aşezământul care se află pe terasa stângă a pârâului Kormos, în de-alungul drumului care leagă Brăduţ de Baraolt, a fost pomenit în documente încă din secolul al XIII-lea sub denumirea Olazteluk, denumire care ne duce cu gândul la fondatorii satului, presupunându-se despre ei că ar fi fost italieni. Câţiva nume cu rezonanţă italiană, precum Márkó şi Kolumbán, par să întărească această presupunere.
Biserica reformată înconjurată cu un înalt zid de piatră datează din Evul Mediu, forma curentă a obţinut-o în cursul renovării din anii 1857-58. Clopotul cel mai vechi al congregaţiei datează din 1489, potrivit inscripţiei sale biserica a fost ridicată în onoarea tuturor sfinţilor.
Vestigiul arheologic cel mai de seamă al satului este castelul Daniel care datează din secolul al XVII-lea. Etajul şi aripa estică a castelului au fost construite de către II. Daniel Mihály în 1669. Grilajul de deasupra intrării, păstrat intact, relevă elemente renascentiste. Vizitatorii pot vedea inscripţia Deus providebit deasupra intrării, ceea ce înseamnă Domnul are grijă/veghează.
În vecinătatea castelului se află Castelul Bethlen, construit între anii 1621-1642, renovat complet astăzi, unde principele Bethlen Gábor obişnuia să se odihnească după vânătoare.
Personalităţile semnificative ale satului sunt Hermányi Dienes József (1699--1763), pastor reformat, fiind unul dintre fondatorii literaturii memorialiste maghiare; statuia lui se află în mijlocul pieţii de dinaintea şcolii şi a bisericii; etnograful Kolumbán Lajos (1875--1958), şi geologul Dénes István (1954—2005), bun cunoscător al trecătorii Vârghiş. Artistul Kósa Bálint trăieşte de asemenea la Tălişoara, atelierul său fiind considerat centrul vieţii culturale din zonă.
Filia
Satul se află în partea nordică a regiunii Trei Scaune, la poalele sudice ale munţilor Harghitei. În secolul al XIX-lea, meşterul Gábor Áron a făcut aici primele tunuri, pentru care a folosit clopotul bisericii locale.
În ceea ce priveşte meşteşugurile şi ocupaţiile practicate de săteni, ei au crescut dintotdeauna mulţi oi şi au făcut caşcaval şi urdă dulce în mari cantităţi.
Una dintre atracţiile satului este considerată casa Boda datând din secolul al XVII-lea. Clădirea este un model perfect al stilului empire al Renascentismului popular. Din păcate, casa se află într-o stare dărăpănată de mai mulţi ani.
Biserica medievală, care păstra pictura reprezentând legenda Sfântului Ladislău, a fost demolată în 1896, dar desenul tehnic şi copia picturilor murale ne-au fost transmise graţie iniţiativei domnului Huszka József, profesor de desen din Sfântu Gheorghe. Biserica ce se află astăzi în sat a fost construită între anii 1897-98.
Satul este pomenit frecvent de literatura etnografică datorită concepţiei de viaţă aparte a localnicilor, precum şi stâlpilor ciopliţi din lemn ce se află în cimitir. În cimitir se află aproximativ 150 de astfel de stâlpi, care păstrează motive culturale specifice.
În hotarul satului se află locul numit Kankóskert, care adăposteşte o anumită specie a narciselor considerată a fi plantă protejată.
La câţiva kilometri spre nord-vest exista un aşezământ numit Dobo, care a fost distrus în Evul Mediu. Aici s-a început efectuarea de excavări arheologice, care pînă acum au scos la suprafaţă ruinele unei vechi biserici.
Doboşeni
Datorită existenţei acestor izvoare, principele Bethlen Gábor a făcut mai multe vizite în sat. Aceste vizite au fost comemorate prin denumirea unui izvor din apropiere :izvorul Bethlen.
Clădirile cele mai semnificative din sat sunt biserica reformată, parohia reformată – planul clădirii a fost făcut de Kós Károly, precum şi casa de cultură renovată. Biserica ortodoxă a satului a fost construită pe la sfârşitul anilor 1930 cu ajutorul congregaţiei reformate.
Cimitirul satului încă păstrează câţiva stâlpi ciopliţi din lemn, precum şi pietre funerare în formă de coşciug.
Tradiţiile populare păstrate în viaţa culturală a satului sunt luarea de rămas-bun de la anul în trecere, precum şi sărbătoarea Anului Nou. În ajunul Anului Nou, după slujba religioasă la care iau parte, localnicii se adună în grădina bisericii şi ascultă povestirile şi urările cronicarului satului.
